Experienta mea cu HM online + Alte cumparaturi
Hey you all,
Cred că este deja ultra cunoscut faptul că în sfârşit putem face cumpărături online la H&M şi cum am testat servicul furnizat de Stradivarius, Berhska şi Pull and Bear, am vrut să văd ce experienţă voi avea cu unul dintre magazinele mele favorite în ultima perioadă.
Citind pe ici pe colo că au fost probleme cu unele colete, că a întârziat comanda, că cei de la H&M nu răspund la telefon, am ales ca metodă de plată, plata la livrare.
În acest fel, dacă întâmpinam probleme, aveam consolarea că nu mi-am pierdut timpul dând telefoane şi mai ales că nu mi-am pierdut bănuţii.
Am plasat comanda pe 7 aprilie astfel că am profitat de varianta cu transport gratuit.
Comanda a ajuns la Cargus pe 15 aprilie şi eu am primit-o pe 16.
Şi uite aşa nu am întâmpinat nici un fel de problemă
Comanda plasată este una mică, mi-am luat strict ce nu am găsit în magazin.
Dacă în privinţa fustei nu am avut emoţii, cu salopeta lucrurile stau altfel. Fiind înaltă mă gândeam dacă 36-ul mi-ar veni bine. Oare mi s-ar potrivi mai bine un 38? Dar dacă e prea largă? Şi guide size-ul nu mi se deschidea aşa că am căutat eu ceva pe net şi am estimat că sunt şanse ca mărimea 36 să mi se potrivească.
Am răsuflat uşurată când le-am probat pe amândouă şi pentru salopetă deja am decis că o port de 1 mai dacă vremea permite. Şi dacă nu, mai amânăm puţin momentul. Ziceţi voi că nu ar arăta bine cu botine negre, geacă de piele şi o pălărie drăguţă?
În plus, săptămâna aceasta Kurtmann.ro a venit cu reduceri de 80% aşa că am profitat şi am făcut mici cumpărături.
Mi-am luat o eşarfă Zara potrivită pentru zilele reci (7,98 RON) o pereche de cercei boho chic Pull and Bear perfecţi pentru ţinutele de festival (3,98 RON) şi 2 x slip Pull and Bear că tot vine vara. (4,98 RON perechea)
Tot din categoria noutăţi fac parte şi:
Am tot scris pe blog că îmi place să cotrobăi magazinele în căutare de lucruri drăguţe la preţuri modice. Că vorbim de reducerile din mall-uri, din magazinele online, din outlet-uri sau SH-uri, am o mare satisfacţie când găsesc ce vreau la preţuri mai mult decât decente.
Aşa am găsit tricoul kaki din chiffon, de la Zara, la doar 25 RON şi colierul multicolor la 20 RON.
Nu ocolesc nici sectorul dedicat hainelor pentru bărbaţi. Îmi trebuia un maieu gri, cât mai decupat pe lateral şi l-am găsit pe Bershka online. La femei costa 80 RON iar la bărbaţi 30. Am ales varianta S de la bărbaţi şi am pus-o în coş.
Iubesc încăltămintea sport! Şi cum mă plimbam eu prin oraşul natal în vacanţa de Paşte am văzut perechea de pantofi sport negri de mai sus, extrem de versatilă şi a mea a fost. A costat undeva la 40 RON dacă bine-mi amintesc.
Şi cam atât ... deocamdată! :D
Voi ce v-aţi luat drăguţ în ultima perioadă? Aţi profitat de transportul gratuit oferit de H&M?
Şi tare mi-ar plăcea să vă citesc părerea despre cumpărăturile online, cumpărături la reduceri şi haine achiziţionate din outlet-uri şi SH-uri.
Vă pup şi aştept cu drag comentariile, opiniile voastre.
Un weekend cu mult soare!
Primavara incepe cu un buchet de flori
Sau cu mai multe :D
Vă amintiți voi cântecelul cu "Vine, vine primăvara/Se așterne în toată țara/Floricele pe câmpii/Hai să le adunăm copii"? Ei bine, eu abia în aceste zile simt că ne putem în sfârșit bucura de lucrurile frumoase pe care acest anotimp ni le oferă.
Cer senin, soare care îți poate aduce un prim bronz frumos, temperaturi ridicate și mai ales mirosul florilor și a copacilor infloriți.
Pentru mine primăvara nu începe în martie când totul e încă gri ci acum, acum când până și fețele oamenilor sunt mai calde, mai luminoase.
Mă încadrez în categoria acelor puține femei care nu se lasă topite după un buchet de trandafiri dar care este încântată să primească un buchet de lalele la orice oră din zi sau noapte. Mai că aș zice că domnii scapă ușor cu mine.
Și totuși, nu despre mine aș dori să vă povestesc ci despre impasul în care uneori te găsești atunci când mai e puțin până la ziua mamei tale care locuiește într-un alt oraș dar care precis s-ar bucura ca, pe lângă să-ți audă vocea la telefon, să primească acasă un buchet de flori.
Mama e născută aproape de mijlocul lunii aprilie și uneori ziua ei se sincronizează frumos cu Paștele astfel că putem sărbători împreună, în familie. Au fost însă ani în care de ziua ei, nu i-am fost aproape și, cum știu că mama e o mare iubitoare de flori, recent m-am gândit la varianta comandării de flori printr-o florarie online.
În privința cadourilor pentru ea am încercat de la varianta de cadou oferit personal, la cadou trimis prin intermediar, cadou trimis prin poștă/curier ba chiar cadou ambalat frumos și trimis pe autocar. Eh, vremuri când eram studentă! Au fost apreciate și acele gesturi, știți cum sunt mamele, se bucură pentru orice mică atenție însă atunci când poți să oferi mai mult, de ce să nu faci asta?
Voi ați comandat vreodată flori pentru cineva drag prin intermediul unei florării online? Sau ați primit? :D
Mi-ar face plăcere să citesc experiențele voastre!
Și cum e vineri, vă doresc s-aveți un weekend plin de zâmbete!
Spring Haul (1)
Conceeediuuuuuuu!
Oh Doamne cât te-am aşteptat!
Ascult Ed Sheeran în surdină, am alături ceaiul meu preferat de mere coapte şi lămâie şi vă scriu aceste rânduri în miez de noapte iar voi le veţi citi abia peste câteva ore, la primele ore ale dimineţii.
V-am spus eu în ultimele postări Week in Photos că trec printr-o perioadă de schimbări pe toate planurile dar nu v-am dat prea multe detalii. Prefer viaţa personală să o ţin departe de tot însă vă pot spune o altă schimbare destul de importantă pentru mine. După mai bine de 5 ani de trăit în cămin studenţesc, m-am mutat în sfârşit şi, cu toate că e încă foarte ciudat să ai atât de mult spaţiu, îmi place. Şi parcă fiecare lucru începe să intre pe făgaş normal şi sper la o viitoare perioadă liniştită, fără prea mult stres.
N-am prea postat pe blog dar am făcut ceva shopping, acesta fiind şi subiectul postării de faţă.
Trebuia însă să scriu şi o mică introducere având în vedere timpul petrecut în afara blogosferei.
În ultima perioadă m-am împrietenit destul de bine cu H&M. Şi înainte ne simpatizam dar de câteva săptămâni încoace îmi găsesc lucruri drăguţe care se cer cumpărate. Am dat şi o comandă online, sunt curioasă de ce experienţă voi avea parte.
În materie de pantaloni mi-am luat o pereche de blugi cu talie înaltă skinny de la H&M. Seamănă mai degrabă a combinaţie între blugi şi jeggins şi au costat 89.90 RON. Din păcate nu îi găsesc pe site.
De ceva timp mi-a fost gândul la o pereche de pantaloni kaki, cu croi drept şi când i-am găsit pe site-ul celor de la Bershka, i-am cumpărat. Am riscat puţin cu mărimea, mi-am luat 36 dar îmi vin perfect.
Ce mi s-a părut interesant e că i-am cumpărat la preţul de 53 RON şi după câteva zile au schimbat preţul la 89,90 RON preţ cu care se găsesc şi acum pe site. Îi găsiţi aici
Tricouri.
Vine vara, vreau cât mai multe tricouri! Trec printr-o fază în care prefer tricourile simple, fără inscripţii, fără alte detalii. Exceptandu-l pe cel de la Bershka cu "Save water. Let's Shower Together. You & Me" care e de fapt un tricou pentru băieţi. Mi-am comandat XS-ul, vine puţin lărguţ dar arată impecabil cu o pereche de boyfriend sau mama's jeans. A costat 49,90 şi îl puteţi vedea mai bine aici
Şi 4 tricouri de la H&M.
Cel vişiniu a costat 29.90, cel verde şi roşu 19.90 iar setul basic de 2 tricouri (alb şi negru) 39.90
Încep să îmi placă lucruri cu care înainte nu mă împăcam prea bine. De exemplu dungile.
Aşa că mi-am luat o bluză în dungi simplă tot de la H&M. A fost fie 39.90, fie 49.90, nu îmi amintesc exact, din păcate nu se mai găseşte pe site.
Şi ca să închei cu H&M, tot de la ei mi-am luat un set de soşete cu animal print (30 RON), o pereche de şosete lungi, groase şi perfecte de purtat în această perioadă în casă cu pantalonaşi scurţi. Au costat doar 10 RON fiind la reducere.
Mi-am spus că eu nu o sa postez poze cu lenjerie intimă dar sutienul acesta e atât de drăguţ încât fac o excepţie. Arată bine pe un bust mic/mediu şi a costat 59.90. Din păcate nu mai e disponibil online dar îl puteţi totuşi vedea mai bine aici
Pentru că deţineam doar două perechi de ochelari de soare, simpli, negri, mi-am făcut de cap şi mi-am luat altceva. Tot simplu dar cu o pată de culoare.
Prima pereche e de la H&M şi sunt ochelari de soare pentru bărbaţi de fapt. Au fost 30 RON.
A doua pereche, de altfel preferaţii mei, sunt de la New Yorker şi au fost doar 20 RON.
Şi închei cumpărăturile legate de articole vestimentare cu noua mea geantă ochită la Kenvelo, un magazin în care n-am mai intrat de ceva ani, cred.
Am luat-o la reducere, a costat 50 RON.
În apărarea mea legată de cumpărăturile din H&M spun că am primit din nou un gift card care se cerea folosit! :D Team leader-ul şi fetele de la HR se pare că-mi ştiu gusturile!
La capitolul produse de îngrijire m-am limitat la recumpărarea fondului de ten Dermablend de la Vichy, a cremei de la Ivatherm pentru ten gras şi la recomandarea dermatologului, mi-am luat Mask Plus Gel, un gel care ar preveni apariţia coşurilor. Costă în jur la 70 RON însă l-am folosit doar de câteva ori şi nu mi-am format o părere. Cu siguranţă am să îi fac un review de îndată ce constat ce rol are pentru tenul meu.
Şi gata cu cumpărăturile mele!
Voi ce aţi văzut drăguţ? Ce v-aţi luat în ultima perioadă?
Aştept cu mult drag comentariile, opiniile voastre! V-am pupat şi spor la muncă!
Ne citim curând!
Voi ce aţi văzut drăguţ? Ce v-aţi luat în ultima perioadă?
Aştept cu mult drag comentariile, opiniile voastre! V-am pupat şi spor la muncă!
Ne citim curând!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)